Rîul Prut este unul dintre cele mai mari rîuri de pe teritoriul studiat. Îşi ia începutul de pe versantul de sud-est a vf. Goverla, la 15 km spre sud-sud-vest de s. Vorohta, în masivul montan al Carpaţilor Păduroşi Cernogora; debuşează în r. Dunărea de pe malul stîng la 164 km de la gura acestea, la 0,5 km spre sud-vest de s. Giurgiuleşti. De-a lungul cursului traversează la început regiunea Cernăuţi a Ucrainei, apoi prezintă o frontieră naturală între Republica Moldova şi România.
Lungimea rîului este de 967 km, suprafaţa bazinului de recepţie - 27540 km2, căderea rîului - 1577 m, panta medie - 1,63‰, coeficientul de meandrare 2,1 (fig. 3.58-3.60).
Afluenţii principali de stînga sunt rîurile: Liucika (56 km), Ceremoş (80 km), Derelui (24 km), Başeu, Jijia, Elanului; afluenţii principali de stînga sunt rîurile - Turka (41 km), Cerneava (63 km), Beleluia (30 km), Sovitsa (39 km), Staraia Graniţa (33 km), Ryngaci (42 km), Cerlena (36 km), Vilia (50 km), Lopatnic (57 km), Racovăţ (67 km), Ciuhur (90 km), Camenca (93 km), Gîrla Mare (40 km), Delia (30 km), Nîrnova (49 km), Lăpuşna (70 km), Sărata (59 km), Tigheci (43 km).
Bazinul are o întindere de la nord-vest spre sud-est, este îngust, asimetric, cu partea dreaptă mai dezvoltată în amontele şi centrul bazinului. Lăţimea medie a bazinului este de 51 km.
Izvorul r. Prut se află pe versantul de sud-vest al muntelui Goverla.
Partea superioară a bazinului, pînă la or. Deleatin, şi cea stîngă, pînă la confluenţa cu r. Ceremoş, sunt situate în limitele Carpaţilor Păduroşi, sau Carpaţilor de Est. Suprafaţa dată a bazinului prezintă un lanţ montan cu versanţi abrupţi, pînă la vertical, puternic dezmembraţi de văile rîurilor şi pîraielor (densitatea reţelei de drenaj este de 1,0-1,25 km/km2). Partea stîngă a bazinului şi restul părţii drepte se află pe podişul Volîno-Podolian (Pokutie). Relieful acestui sector este deluros, traversat de multe văi şi vîlcele (densitatea reţelei de drenaj este de 1,0-1,1 km/km2). Dealurile au o înălţime de la 15-20 pînă la 60-100 m, contururi rotungite cu versanţi nu prea abrupţi. În depresiunile dintre dealuri se întîlnesc mici mlaştini şi lacuri.
Partea bazinului situată în limitele Carpaţilor are la baza depuneri mezozoice (cuarţite, diferite şisturi), acoperite cu un strat de fliş (nisipuri argiloase, luturi, marnă, calcare) de vîrstă terţiară acoperite la rîndul lor de roci eluviale cuaternare - formaţiuni de pietriş nestratificat. Sunt frecvente pragurile şi cascadele. Solurile sunt variate - buroziomuri podzolite, podzolice, sure de pădure, mai rar mlăştinoase cu turbă.
Podişul Volîno-Podolian este constituit din depozite marine terţiare (nisipuri, argile, marnă, calcare), acoperite cu loessuri, argile loessoidale şi luturi din viurmian. Solurile sunt cernoziomice.
În partea de nord a Podişului Moldovei de Nord (pînă la debuşarea r. Ciuhur) sunt bine exprimate ramurile Podişului Podoliei - toltrele, care prezintă recifi stîncoşi ai mărilor străvechi, puternic erodaţi de torentele de apă, formaţi din calcare şi colonii de corali. În unele locuri toltrele sunt acoperite de sedimente cuaternare, cele calcaroase sunt „roase" de multe goluri cu cea mai ciudată formă, asociindu-se uneori cu aspectul unor castele ruinate.
Mai la sud, de-a lungul Prutului, printr-o fîşie îngustă se întinde Cîmpia Prutului de Mijloc şi Cîmpia Prutului Inferior, care se termină cu un sector îngust de plauri imense în aval de or. Cahul. Aceste cîmpii prezintă terase vechi cu o înălţime de 150-200 m. abs., dezmembrate de numeroşi afluenţi, ravene şi vîlcele. Mai la sud s. Sculeni din partea de vest se alipeşte Podişul Moldovei Centrale. Acest podiş (Codrii) este puternic dezmembrat de văile adînci ale rîurilor, de numeroase ravene şi vîlcele, de nenumăratele alunecări de teren din partea superioară a dealurilor. O particularitate specifică a reliefului Codrilor este succesiunea cumpenelor de apă lungi şi înguste, cu văile adînci şi lungi ale rîurilor.
În limitele teritoriului Republicii Moldova bazinul Prutului este constituit din roci sedimentare de vîrstă neogenă, cretacică şi siluriană (şisturi, nisipuri, nisipuri argiloase, argile, calcare şi marnă). Solurile sunt predominant cernoziomice.
Circa 35% din suprafaţa bazinului sunt ocupate de păduri de foioase şi conifere. În Carpaţii Păduroşi este bine exprimată zonalitatea verticală. La poalele munţilor cresc păduri din frasin, carpen, stejar de vară şi stejar de iarnă, acesta din urmă specific Europei de Vest, fag. Poalele versanţilor (300-600 m înălţime) se pun în evidenţă prin păduri de foioase cu stejar de vară, frasin, fag, arţar, tei la care uneori se adaugă bradul şi molidul. Aceste păduri se ridică pînă la 600 m, dar se schimbă puţin după compoziţie. Vîrfurile munţilor sunt ocupate de păşuni montane (polonine) şi desişuri de subarboret de pin montan. Partea stîngă a bazinului este, în special, deschisă, valorificată (terenuri arabile) şi numai izolat se întîlnesc mici masive de păduri de foioase.
Pe teritoriul Moldovei cursul r. Prut poate fi convenţional împărţit în cîteva sectoare, descrise în continuare.
or. Lipcani - or. Costeşti
Valea rîului este şerpuitoare, pînă la s. Dumeni în formă de V latin, în aval - în formă de ladă; lăţimea variază de la 0,8 km (s. Şirăuţi) pînă la 9 km (or. Costeşti), predomină 2-4 km. Versanţii sunt concavi, abrupţi, uneori verticali, cu vegetaţie de pajişte, deseori cu dezgoliri de rocă maternă, uneori convecşi, domoli şi moderat abrupţi, valorificaţi (terenuri arabile). La satele Şirăuţi, Pererîta, Bogdăneşti sunt acoperiţi cu subarboret din arin şi mur de pădure.
Lunca se observă doar la meandrele rîului, cu lungimi de 0,5-2,0 km şi Lăţimea de la 120 m pînă la 2,7 km. Este intersectată de numeroase pîraie, acoperită cu arbuşti, constituită din argile nisipoase.
Albia este foarte şerpuitoare, ramificată. Insulele, care sunt prezente insule nisipoase cu lungimi de 150-250 m, lăţimea de 30-80 m şi care se ridică deasupra apei cu 0,5-2,5 m, fiind acoperite de arbuşti. Sunt frecvente bancurile de nisip, la fiecare 2-3 km se observă grinduri cu o lungime de 100-150 m, adîncimea de 0,5-0,7 m, viteza cursului apei - 0,8-1,3 m/s. În locurile confluenţei cu alte cursuri se formează conuri de dijecţie.
Lăţimea predominantă a rîului este de 69-90 m, maximă - 140 m. Adîncimea medie 1-2 m, maximă - 5,3 m, minimă - la vaduri - 0,3 m. Viteza apei variază de la 0,2 pînă la 1,3 m/s. În albie deseori se întîlnesc resturi de copaci înecaţi.
Patul este neregulat, cu nisip şi prundiş, la grinduri - prundiş şi pietriş bolovănos.
Malurile predominant se contopesc cu versanţii văii şi doar pe unele mici sectoare ating înălţimea de la 1,5 pînă la 6,0-8,0 m, sunt abrupte, erodate, acoperite cu arbuşti, constituite din nisipuri argiloase.
Pe acest sector este amplasat lacul de acumulare Costeşti-Stînca, nodul hidrotehnic fiind dat în exploatare în 1978. Barajul este ridicat la 576 km de la gura rîului Prut.
Volumul total al lacului de acumulare este de 1285 mln. m2, volumul activ - 450 mln. m3.
Lacul de acumulare se foloseşte pentru irigare, atenuarea viiturilor, hidroenergetică, asigurarea cu apă pentru diferite folosinţe, piscicultură şi mai puţin recreare.
or. Costeşti - confluenţa cu r. Jijia
Valea este slab şerpuitoare, în formă de ladă, cu lăţimea medie de 6-9 km, maximă - 11 km (s. Costuleni), minimă - 5,5 km (s. Chetriş). Pe măsura îndepărtării în aval, înălţimea versanţilor creşte de la 70-100 m pînă la 120-160 m. Versanţii sunt dezmembraţi, concavi (în aval de s. Sculeni versantul stîng este convex), abrupţi şi foarte abrupţi, acoperiţi cu vegetaţie de stepă, valorificaţi în agricultură. Pe toată întinderea sectorului sunt frecvente alunecările de teren, deosebit de intense în aval de s. Măcăreşti. Pe unele sectoare se observă terase cu o lăţime de 0,5-2,0 km, cu trepte abrupte, chiar verticale, cu o înălţime de 8-12 km.
Lunca este bilaterală, consecventă pe ambele maluri, cu o lăţime de 3-6 km, la joncţiunea cu lunca r. Jijia se lărgeşte pînă la 8 km. Suprafaţa este neregulată, sectorul aferent albiei este puţin ridicat, împădurită sau acoperită cu arbuşti, partea centrală şi de la talpa versanţilor văii - coborîtă. Lunca predominant este arată, întretăiată de numeroase stariţe cu o lăţime de pînă la 30 m şi cu o adîncime de pînă la 2 m. Unele depresiuni sunt înmlăştinite, acoperite de stuf şi arbuşti. Este constituită din argile nisipoase şi nisipuri argiloase.
Albia rîului este foarte şerpuitoare, instabilă, deseori se observă ruperea malurilor la strangulările meandrelor; în 1955 istmul îngust de la s. Taxobeni a fost aruncat în aer şi ca rezultat lungimea rîului s-a scurtat cu 5 km. Insulele frecvente cu o lungime de 50-150 m, lăţimea de 10-15 m, înălţimea de 1,5-2,5 m, sunt de origine aluvială, acoperite cu arbuşti. Cea mai mare insulă este situată la 2,7 km amonte de s. Bisericani şi are o lungime de 800 m, lăţimea de 150 m. Deseori se întîlnesc bancuri de nisip, multe insuliţe; ramificările rîului, care ocolesc insulele, au 10-40 m lăţime. Lăţimea dominantă a rîului este de 50-80 m, maximă - 140 m (la începutul sectorului), minimă - 28 m (s. Branişte). Adîncimile sunt de ordinul a 0,8-2,5 m, maximă - 7,1; vitezele cursului de apă variază în limitele a 0,4-0,7 m/s.
În 1970 la 0,5 km amonte de s. Bărboieni o alunecare de teren a creat un grind natural cu o lungime de 150 m, viteza apei aici este de 2,5 m/s. Patul albiei este neregulat, nisipos, mai rar cu prundiş.
Malurile sunt abrupte, cu o înălţime de 3-5 m, erodate, constituite din roci lutoase şi nisipo-argiloase, în locurile mai domole - nisip şi prundiş. Sectorul de litoral este împădurit.
Confluenţa cu r. Jijia - s. Stoianovca
Valea rîului este puţin şerpuitoare, în formă de ladă, cu lăţimea de 7,0-8,5 km, la s. Tochile-Răducani se lărgeşte pînă la 11 km, la s. Leuşeni se îngustează pînă la 5,2 km. Versanţii sunt abrupţi şi foarte abrupţi, concavi (cei de stînga în multe locuri convecşi), cu o înălţime de 100-140 m, la s. Toceni - 180 m. Între satele Pogăneşti şi Sărata-Răzeşi pe partea stîngă se manifestă puternic activitatea erozională a ravenelor. Focarele alunecărilor de teren se observă la fiecare 3-4 km. Versanţii sunt araţi sau acoperiţi cu vegetaţie de stepă.
Albia este bilaterală, pînă la s. Pogăneşti mai exprimată pe malul stîng, îndiguită, arată, în aval mai pronunţată pe malul drept, cu unele sectoare îndiguite. În aval de s. Sărata-Răzeşi în luncă se întîlnesc lacuri mici şi terenuri înmlăştinite, pe fîşia de litoral pădurea este înlocuită de arbuşti. Lunca este constituită din argile nisipoase şi nisipuri argiloase.
Albia este foarte şerpuitoare, fără ramificări; la niveluri scăzute de apă, la fiecare 2-5 km apar bancuri mîloase de nisip. Lăţimea predominantă a rîului este de 50-70 m, la 2 km aval de debuşarea rîului Sărata - 120 m. Adîncimile variază de la 0,7 la 7,3 m, predomină 3-5 m. Viteza cursului de apă nu depăşeşte 0,6 m/s.
Malurile sunt abrupte, cu înălţimea de 3-4 m, foarte rar apar la lumina zilei rocile materne, sunt împădurite.
Patul albiei este neregulat, nisipos şi nisipo-mîlos.
s. Stoianovca - gura de vărsare (confluenţa cu fl. Dunărea)
Valea este puţin şerpuitoare, în formă de ladă, cu o lăţime de 5,0-8,5 km, spre gura rîului se lărgeşte pînă la 12 km. Versanţii sunt concavi, cu o înălţime de 80-120 m, abrupţi şi foarte abrupţi, practic peste tot foarte dezmembraţi de ravene şi vîlcele, la s. Brînza versantul stîng este aproape vertical. Versantul drept predominant este arat, cel stîng acoperit cu vegetaţie de stepă. Între Fălciu şi Rînzeşti, de pe partea dreaptă, la s. Zîrneşti şi or. Cahul pe partea stîngă, sunt bine exprimate terasele cu o lăţime de 1,0-1,5 km, cu trepte abrupte şi o lăţime de 6-12 m. Versanţii şi terasele sunt constituite predominant din roci argiloase.
Lunca este bilaterală, consecutivă pe ambele maluri, cu o lăţime de 5-7 km. În aval de s. Văleni se lărgeşte pînă la 8,2 km. În sectorul dintre satele Stoianovca şi Crihana Veche, Vadul-lui-Isac şi Brînza de pe malul stîng şi Oancea şi Şiviţa de pe malul drept, ea este desecată prin canale de drenaj, îndiguită, arată. În restul sectoarelor lunca este înmlăştinită, cu multe lacuri cu o lungime de 1,0-2,5 km şi lăţimea de 0,5-1,0 km. Cel mai mare este lacul Brateş situat în sectorul aferent gurii de vărsare, pe teritoriul României; lungimea lui este de 12 km, lăţimea - 7 km, adîncimea maximă - 5,1 km, suprafaţa - 72 ha. Lunca este constituită din argile nisipoase şi nisipuri argiloase.
Albia rîului este şerpuitoare, mai cu seamă pe sectorul s. Cucoara - s. Slobozia-Prut. Ramificări ale albiei nu se observă. Are o lăţime de 60-80 m, maximă - 104 m, lîngă s. Crihana. Adîncimile sunt de 2-4 m, maximă 15 m (la 2 km amonte de s. Zîrneşti). Viteza cursului de apă variază între 0,4-0,6 m/s, maximă - 1,0 m/s (s. Crihana).
Patul albiei este nisipo-mîlos, neregulat.
Malurile rîului sunt foarte abrupte, chiar verticale, cu o înălţime de 1-2 m, în multe locuri se contopesc cu versanţii, sunt împăduriţi.
Studierea regimului hidrologic al rîului Prut, al doilea rîu după mărimea şi importanţă în Republica Moldova, se efectuează în trei ţări: Ucraina - la posturile hidrometrice de la localităţile Kremenţsy, Iaremcea, Kolomiya, Sneatyn, Cernăuţi; în România - la posturile hidrometrice de la Rădăuţi, Bivolari, Ungheni, Drînceni, Fălciu ş.a.; în Moldova - la posturile active şi în prezent - Şirăuţi, Corpaci, Branişte, Ungheni, Leuşeni, Leova, Brînza. Materialele observaţiilor sunt publicate în ediţiile respective ale CSA.
Mersul anual al nivelurilor de apă se caracterizează prin creşteri primăvara, condiţionate de topirea zăpezilor şi viituri frecvente de vară - căderea ploilor puternice. Pentru perioada de toamnă sunt specifice niveluri mai joase şi mai stabile, care la rîndul său, uneori, tot sunt încălcate de viituri pluviale.
Nivelul maxim de apă se observă în perioada viiturilor pluviale, care se formează, în special în partea montană a bazinului, unde cad cca. 1000 mm de precipitaţii pe an. Înălţimea medie a nivelurilor înalte peste NAS constituie 1,2-5,7 m. Viituri deosebit de mari pot fi considerate cele, care au avut loc în 1911, 1913, 1932, 1941, 1948, 1949, 1955, 1969, 1973, 1991, 1994 şi 2006 (numai în cursul inferior, datorită remuului fl. Dunărea).
Dintre viiturile catastrofale merită a fi menţionată cea din 1969. La 8 şi 9 iunie 1969 în bazinul rîului au căzut ploi torenţiale abundente. Cantitatea de precipitaţii căzute numai pe data de 8 iunie au constituit: la s. Krementsy - 151 mm, s. Buiarşki - 170 mm, s. Dora - 172 mm, or. Iaremcea - 173 mm, s. Buhtovets - 284 mm, s. Pojijevskaia - 98,4 mm, or. Kolomiya - 74 mm. Intensitatea creşterii de nivel a alcătuit 530 mm/zi la or. Iaremcea, 247 cm/zi la or. Kolomiya. Înălţimea viiturii peste zeroul graficului a atins la s. Krementsy 510 cm, or. Iaremcea - 760 cm, or. Cernăuţi - 638 cm, or. Lipcani - 970 cm, s. Corpaci - 996 cm, or. Ungheni - 510 cm, s. Brînza - 430 cm.
În 1969 s-a înregistrat debitul maxim instantaneu record, care la s. Corpaci a atins 3130 m3/s.
În partea inferioară a rîului, după îndiguirea albiei, nivelurile au crescut, atingînd valori mai înalte. Astfel, pînă la îndiguire nivelurile înalte de viitură erau de 490-500 cm la or. Ungheni, 410-430 cm la or. Leova, iar după îndiguire 500-530 cm şi 400-520 cm respectiv.
Niveluri înalte se observă şi în perioada apelor mari de primăvară. Creşterea nivelurilor are loc foarte intensiv (pînă la 4 m/zi în 1901 la or Iaremcea). De regulă, creşterile de nivel ale apelor mari de primăvară pe sectorul din Republica Moldova se încadrează în limitele 0,5-2,5 m peste NAS.
Debitele maxime ale viiturilor pluviale depăşesc maximul apelor mari de primăvară. Astfel, la Iaremcea debitul maxim al viiturii pluviale de la 8 iunie 1969 a constituit 1530 m3/zi (modulul scurgerii 2560 l/s km2), iar debitul maxim al apelor mari de primăvară, observat la 2 aprilie 1952 era de 299 m3/s (modulul scurgerii 5200 l/s km2). La or. Cernăuţi, debitul maxim pluvial a constituit la 9 iulie 14969 5200 m3/s (modulul scurgerii 750 l/s km2), iar maximul apelor mari de primăvară - 1320 m3/s, fixat la 6 iunie 1932 (modulul scurgerii 191 l/s km2). La s. Corpaci cele două maxime au valori respectiv de 3130 m3/s (1969) şi 661 m3/s (1971).
Nivelurile de etiaj pot fi observate aproape pe parcursul anului întreg, de exemplu, anul 1961, toată vara - anii 1946, 1950, sau pot fi întrerupte de viiturile pluviale - anii 1911, 1965 ş.a.
În perioada albiei deschise, debitul minim de 30 zile la or. Ungheni este în medie de 40,5 m3/s. Debitele maxime şi minime din această perioadă de etiaj, constituie respectiv - 100 m3/s (anul 1981) şi 9,98 m3/s (anul 1964).
Debitele de apă minime diurne observate sunt următoarele: mediu multianual - 29,2 m3/s, maxim - 74,5 m3/s (în 1980), minim - 13,6 m3/s (în 1963).
Fenomenele de gheaţă, de regulă, încep cu gheaţa la mal, scurgerea gheţii de toamnă cu o durată de 3-6 zile, deseori gheaţă în genere nu se formează. La grinduri şi repezişuri, pe o perioadă de 1-1,5 săptămîni, se păstrează ochiuri de gheaţă, care contribuie la formarea gheţii de fund. Podul de gheaţă se formează prin creşterea suprafeţei gheţii de la maluri, contopirea ei, cel mai des la sfîrşitul lunii decembrie - începutul lunii ianuarie. Deseori rîul în genere nu îngheaţă, observîndu-se doar gheaţă la mal (iernile din 1947-1948, 1654-1955 ş.a.). În cazul moinelor de lungă durată se observă succesiunea podului de gheaţă cu dezgheţul rîului şi scurgerea sloiurilor, iar în unii ani chiar eliberarea completă a rîului de gheaţă.
Durata fenomenelor de gheaţă la or. Ungheni şi Leova constituie în medie 40 zile, maxim - 132 zile (în iarna 1908-1909); minim - lipsa gheţii.
Suprafaţa gheţii predominant este netedă, din cauza dezgheţurilor frecvente - cu torosuri cu grosime medie de 10-25 cm, maximă, atinsă la sfîrşitul lunii februarie, 50-60 cm (iernile din 1964-1965, 1953-1954). Descătuşarea rîului de gheaţă are loc la începutul lunii martie şi începe cu topirea gheţii de la maluri. Scurgerea sloiurilor de gheaţă durează 1-3 zile.
Turbiditatea medie a apei creşte în direcţia cursului rîului: la or. Iaremcea ea este de 180 g/m3, la or. Cernăuţi - 420 g/m3, la or. Ungheni - 750 g/m3. În anul 1969 cu scurgerea cea mai mare de aluviuni în suspensie, turbiditatea medie anuală la or. Cernăuţi a fost de 3100 g/m3, la s. Corpaci - 1000 g/m3. Turbiditate foarte înaltă se observă în perioada trecerii viiturilor pluviale intensive. Drept exemplu poate servi viitura din iunie 1965, cînd gradul de saturare cu aluviuni în suspensie la or. Ungheni a fost de 12000 g/m3.
Rîul transportă o cantitatea maximă de aluviuni în suspensie în perioada apelor mari de primăvară (45-50%) şi a viiturilor de vară (35-45%). În unii ani scurgerea de aluviuni în perioada de vară o poate depăşi pe cea din perioada de primăvară. Astfel, la or. Iaremcea, în 1969, numai în iunie scurgerea de aluviuni a constituit 94% din suma anuală. În anii secetoşi pînă la 70-80% din scurgerea anuală a aluviunilor se formează în perioada de primăvară-iarnă. Numărul de zile din an cu turbiditate sporită, ca de altfel şi concentraţia aluviunilor în suspensie, creşte de la izvor spre gura rîului. În 1965 o turbiditate mai mare de 500 g/m3 la or. Iaremcea s-a menţinut 4 zile, la or. Cernăuţi - 57 zile, la or. Ungheni - 105 zile, la or. Leova - 121 zile.
Debitul mediu de apă pentru toată perioada de observaţii creşte de-a lungul rîului în felul următor: or. Cernăuţi - 74,6 m3/s; s. Corpaci - 78,5 m3/s; or. Ungheni - 82,0 m3/s; or. Leova - 84,0 m3/s. Amplitudinea oscilaţiilor debitelor anuale este variată: or. Cernăuţi - 26-177; s. Corpaci - 42-128; or. Ungheni - 48-140; or. Leova 54-141 m3/s.
Pe suprafaţa bazinului de pe teritoriul Republicii Moldova există cca. 1100 bazine şi lacuri de acumulare. Lacurile sunt concentrate, preponderent, în cursul inferior al rîului. O atenţie deosebită merită lacul Beleu, care găzduieşte rezervaţia ştiinţifică „Prutul de Jos".
