print
Proiect de regulament privind organizarea şi funcţionarea Agenției „Apele Moldovei”
25.09.2014

 

Anexa nr. 1
la Hotărîrea Guvernului nr.___
din _____________2014

 

 

 REGULAMENTUL 

privind organizarea şi funcţionarea Agenției "Apele Moldovei" 

 

Capitolul I. Dispoziţii generale

 

1. Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Agenției "Apele Moldovei"  (în continuare - Regulament) reglementează statutul juridic al Agenției "Apele Moldovei", misiunea, funcţiile de bază, atribuţiile principale, drepturile generale şi responsabilităţile, precum şi organizarea activităţii acesteia.

2. Agenția "Apele Moldovei" (în continuare - Agenția) este autoritatea administrativă de gestionare a apelor și a terenurilor fondului apelor din subordinea Ministerului Mediului.

3. Agenţia este  persoană  juridică de drept public, dispune de ştampilă cu Stema de Stat a Republicii Moldova, de cont trezorerial, de mijloace financiare şi materiale. Activitatea financiară a Agenţiei este asigurată din contul mijloacelor alocate de la bugetul de stat, precum şi din contul mijloacelor speciale.

4. Agenţia îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova, Legii Apelor nr.272 din 23.12.2011, legilor şi hotărârilor Parlamentului, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, ordonanţelor, hotărârilor şi dispoziţiilor Guvernului, tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, ordinelor şi dispoziţiilor ministrului mediului, precum şi ale prezentului Regulament.

 

Capitolul II. Misiunea, funcţiile de bază, atribuţiile principale și
drepturile generale
Agenției 

 

5. Misiunea Agenţiei este implementarea politicii de stat în domeniul gospodăririi apelor şi hidroamelioraţiei, alimentării cu apă şi canalizare.

6. În vederea realizării misiunii sale, Agenţia are următoarele funcții de bază:

1) participă la elaborarea și implementarea planurilor de management a resurselor de apă conform principiului de bazin hidrografic;

2) asigură protecția populației și terenurilor agricole contra inundațiilor;

3) ține Cadastrul de Stat al Apelor;

4) asigură exploatarea și întreținerea sistemelor hidroameliorative, alimentării cu apă și canalizare, digurilor de protecție contra inundațiilor proprietate publică a statului, prin intermediul întreprinderilor de stat în care Agenția exercită calitatea de fondator;

5) coordonează activităţile privind pregătirea, perfecţionarea şi evaluarea performanţelor profesionale ale cadrelor în domeniile sale de activitate.

7. În scopul realizării funcțiilor sale de bază Agenția exercită direct sau prin intermediul întreprinderilor de stat în care Agenția exercită calitatea de fondator următoarele atribuții principale:

1) gestionează terenurile fondului apelor, corpurile de apă de suprafață și construcțiile hidrotehnice, proprietate publică a statului, în baza bazinelor hidrografice Nistru și Dunărea-Prut și Marea Neagră situate pe teritoriul Republicii Moldova;

2) întreține corpurile de apă de suprafață, zonele și fîșiile de protecție a apelor, inclusiv: consolidează malurile rîurilor, asigură capacități de evacuare a albiilor rîurilor în situații excepționale, înlătură vegetația excesivă din albia minoră a rîului, întreține apele navigabile în stare funcționabilă, înlătură obiectele și deșeurile de la suprafața apei și de pe terenurile fondului apelor ;

3) participă la elaborarea și implementarea planurilor de gestionare a riscurilor de inundații;

4) participă la elaborarea și implimentarea planurilor de gestionare a secetei pentru fiecare district al bazinului hidrografic ori subbazin;

5) identifică, clasifică și delimitează corpurile de apă;

6) acumulează şi analizează sistematic informaţia privind starea domeniului gestionat, ţine Registrul de evidenţă primară al fondului apelor cu prezentarea acestei informaţii autorităților publice ierarhic superioare;

7) ţine evidenţa statistică de stat a utilizării apelor, evidenţa fondului apelor şi celui hidroameliorativ; este responsabilă pentru elaborarea și editarea  Cadastrului de Stat al Apelor, formează banca de date în domeniu;

8) coordonează limitele de utilizare a apei pentru eliberarea Autorizaţiei de mediu pentru folosinţa specială a apei;

9) asigură promovarea realizărilor ştiinţifice şi tehnologiilor moderne în domeniul gospodăririi apelor, hidroamelioraţiei şi alimentării cu apă şi canalizare;

10) asigură executarea și monitorizează lucrările ce ţin de construcţia, întreţinerea, reconstrucţia și demolarea obiectelor de gospodărire a apelor, hidroameliorative, de alimentare cu apă şi canalizare;

11) exercită funcţia de beneficiar (în caz de necesitate, funcţiile de beneficiar pot fi transmise întreprinderilor de stat în care Agenția exercită calitatea de fondator);

12) ţine evidenţa contabilă, coordonează lucrările privind întocmirea dărilor de seamă şi statistice a întreprinderilor de stat în care Agenția exercită calitatea de fondator;

13) elaborează măsuri privind organizarea activităţii şi controlul stării protecţiei muncii, securităţii tehnice şi antiincendiare la întreprinderile de stat în care Agenția exercită calitatea de fondator;

14) organizează perfecţionarea şi recalificarea cadrelor Agenţiei, organizează atestarea profesională a efectivului întreprinderilor de stat în care Agenția exercită calitatea de fondator;

15) implementează proiectele în domeniul managementului apelor, alimentării cu apă şi canalizare și hidroameliorație.

16) coordonează documentaţia de proiect în domeniul gospodăririi apelor în modul stabilit de legislație;

17) organizează prospecțiuni tematice ale lacurilor de acumulare în scopul identificării factorilor de risc;

18) exercită alte atribuții delegate de organul central al administrației publice în domeniul mediului.

8. Agenția este învestită cu următoarele drepturi generale:

1) să prezinte propuneri privind aderarea Republicii Moldova la tratate internaţionale, proiecte ale acordurilor bilaterale sau multilaterale în domeniul gospodăririi apelor, hidroamelioraţiei și alimentării cu apă și de canalizare;

2) să înainteze propuneri privind dezvoltarea sau reorganizarea ramurii;

3) să participe la promovarea consecventă a politicii în domeniile sale de activitate, pentru modernizarea acestora şi atragerea investiţiilor în ramură;

4) să exercite funcția de fondator a întreprinderilor, conform legislaţiei în vigoare;

5) să creeze în cadrul Agenţiei  grupuri de implementare a proiectelor în domeniile de activitate;

6) să decidă referitor la casarea, comercializarea, darea în arendă a patrimoniului gestionat de Agenţie, precum şi să pregătească propuneri de concesionare şi conservare a acestuia în baza legislației în vigoare;

7) să solicite de la ministere şi alte autorităţi administrative centrale, de la autorităţile administraţiei publice locale, de la întreprinderi şi organizaţii, indiferent de forma de proprietate, informaţii pentru crearea sistemului informațional a resurselor de apă, ținerea Cadastrului de stat al apelor şi pronosticul  necesităţilor de resurse de apă;

8) să transmită sistemele de irigare, în baza ordinelor emise de autoritatea administrativă centrală în domeniul mediului, în folosință gratuită către asociațiile utilizatorilor de apă pentru irigații;

9) să efectueze supravegherea tehnică și modul de utilizare a sistemelor de irigare transmise în folosință gratuită către asociațiile utilizatorilor de apă pentru irigații;

10) să convoace adunarea generală a asociațiilor utilizatorilor de apă pentru irigații în condițiile art.38 al Legii nr.171 din 09.07.2010 privind convocarea adunării generale a asociațiilor utilizatorilor de apă pentru irigații;

11) să solicite de la asociațiile utilizatorilor de apă pentru irigații prezentarea informației ce ține de exploatarea și întreținerea infrastructurii, proprietatea publică a statului, transmisă în folosință;

12) să solicite de la investitorii străini și autoritățile administrației publice locale și alte instituții informația privind obiectele de alimentare cu apă și canalizare și infrastructura hidrotehnică construite cu suportul financiar al acestora.

 

 

Capitolul III. Organizarea activității Agenției

       Conducerea

9. Agenţia este condusă de director, numit în funcţie şi eliberat din funcţie în condițiile legii de Ministrul Mediului.

10. Directorul are doi directori adjuncți. Numirea în funcţie, modificarea, suspendarea şi încetarea raportului de serviciu al acestora se face în condiţiile legii de către Ministrul Mediului la propunerea directorului Agenției.

 11. Directorul are următoarele obligațiuni și împuterniciri:

1) este responsabil pentru realizarea sarcinilor şi exercitarea funcţiilor ce revin Agenţiei;

2) reprezintă interesele Agenţiei în relaţiile cu ministerele, alte autorităţi administrative centrale şi autorităţile administraţiei publice locale, precum şi cu diverse întreprinderi şi organizaţii, inclusiv de  peste hotare;

3) poartă răspundere personală, în faţa ministrului, pentru realizarea misiunii şi îndeplinirea funcţiilor Agenției;

4) organizează sistemul de management financiar şi control, precum şi funcţia de audit intern.

5) stabileşte atribuţiile directorilor adjuncți ai Agenției;
    6) semnează actele pe chestiunile ce ţin de competenţa autorităţii administrative;

7) conferă grade de calificare funcţionarilor publici, acordă stimulări şi aplică sancţiuni disciplinare angajaților Agenției în condiţiile legii;

8) emite ordine privind problemele ce ţin de competenţa Agenţiei;

9) stabileşte obligaţiile directorilor adjuncți şi ale şefilor subdiviziunilor strusturale  din cadrul  Agenţiei, aprobă statul de personal al Agenției și întreprinderilor de stat în care Agenția exercită calitatea de fondator;

10) numeşte în funcţie, modifică, suspendă şi încetează, în condiţiile legii, raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici din cadrul Agenţiei, angajează, modifică, suspendă şi încetează raporturile de muncă cu personalul contractual al Agenţiei, precum şi cu conducătorii întreprinderilor de stat în care Agenția exercită calitatea de fondator;   

11) acordă premii și alte stimulări angajaților Agenţiei şi conducătorilor întreprinderilor de stat în care Agenția exercită calitatea de fondator, în cazurile și limitele prevăzute de lege;

12) aprobă, în limitele mijloacelor alocate din buget, planurile tematice anuale ale lucrărilor de proiectare şi de cercetări ştiinţifice, planurile de elaborare a programelor şi schemelor generale în domeniul gospodăririi apelor şi hidroamelioraţiei;   

13) exercită alte obligaţii, stabilite de legislaţia în vigoare. În lipsa directorului, funcțiile sunt îndeplinite de un director adjunct.

 

         Structura

12. Structura Agenției este constituită din direcții, secții si servicii (conform anexei nr.2).

13. Directorul are dreptul, în limitele fondului de salarizare şi efectivului aprobat, să introducă modificări în structura internă a subdiviziunilor Agenției, determinate de necesitatea optimizării administrării şi organizării muncii, în limitele structurii Agenției, aprobată de Guvern.

 

         Corespondența

14. Lucrările de secretariat se efectuează în conformitate cu actele legislative şi normative în vigoare şi cu Instrucţiunea privind ţinerea lucrărilor de secretariat aprobată prin ordinul ministrului.

15. Corespondenţa Agenției este semnată de director și directori adjuncți în lipsa directorului. 

   16. Semnăturile pe actele oficiale ale Agenției sînt aplicate de director și directori adjuncți în următoarele forme: semnătură personală, semnătură electronică. 

 

         Colaborarea în cadrul comisiilor şi grupurilor de lucru

17.  În scopul contribuirii la elaborarea strategiei de dezvoltare a ramurii şi a recomandărilor privind aplicarea realizărilor tehnico-ştiinţifice în domeniu, Agenţia creează Consiliul tehnico-ştiinţific, cu antrenarea savanţilor din instituţiile ştiinţifice şi a specialiştilor de rigoare. În activitatea sa Consiliul tehnico-ştiinţific se călăuzeşte de prevederile Regulamentului său de activitate, aprobat de director.

18. În cadrul Agenției pot fi create comisii şi grupuri de lucru, care sînt convocate pentru examinarea şi soluţionarea unor chestiuni specifice. La lucrările comisiilor şi grupurilor de lucru pot fi antrenaţi specialişti din diverse domenii.

 

 

 

 

 

 

 

Anexa nr. 2

la Hotărîrea Guvernului nr.___
din _____________2014

 STRUCTURA

Agenției "Apele Moldovei"

 

Conducerea

Direcția alimentare cu apă și de canalizare

Direcția managementul resurselor de apă

Direcția hidroameliorație, monitorizare și supraveghere

Direcția economie, finanțe și evidență contabilă

Secția investiții capitale și implementarea proiectelor  

Serviciul resurse umane

Serviciul juridic

Serviciul secretariat

Serviciul audit intern

Serviciul auxiliar

 

 

Anexa nr. 3
la Hotărîrea Guvernului nr.___
din _____________2014

 

LISTA
întreprinderilor de stat în care Agenției "Apele Moldovei" exercită calitatea de fondator

 

1. Întreprinderea de Stat „Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Bender".

2. Întreprinderea de Stat „Staţiunea Tehnologică pentru Irigare  Briceni".

3. Întreprinderea de Stat „Staţiunea Tehnologică pentru Irigare  Cahul".

4. Întreprinderea de Stat „Staţiunea Tehnologică pentru Irigare  Chişinau".

5. Întreprinderea de Stat „Direcţia Nodului Hidrotehnic Costeşti- Stînca".

6. Întreprinderea de Stat „Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Drochia".

7. Întreprinderea de Stat „Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Dubasari".

8. Întreprinderea de Stat „Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Hînceşti".

9. Întreprinderea de Stat „Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei".

10. Întreprinderea de Stat „Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Ștefan Voda".

11. Întreprinderea de Stat „Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Ungheni".

12. Întreprinderea de Stat „Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Vulcaneşti".

13. Institutul de Proiectari de Stat  „Iprocom".

14. Întreprinderea de Stat „Directia bazinieră de gospodărire a apelor".

15. Întreprinderea Interraională de Stat „Acva-Nord".

16. Întreprinderea de Stat  „Sectorul de reparatie a fîntînilor  arteziene din Chişinău".

17. Întreprinderea de Stat „Centrul de instruire şi producție".

 

 

Anexa nr. 4
la Hotărîrea Guvernului nr.___
din _____________2014

 Lista

 societăţilor pe acţiuni

în care pachetul de acţiuni ale statului este administrat de Agenţia „Apele Moldovei"

 

1. Societatea pe Acţiuni „Amelioratorul" din orașul Taraclia.

2. Societatea pe Acţiuni „Aqua-Prut" din orașul Cahul.

 

 

 

 

 

Anexa nr. 5
la Hotărîrea Guvernului nr.___
din _____________2014

 

 Lista

 hotărîrilor de Guvern care se abrogă 

 

1. Hotărîrea Guvernului nr. 619 din 16.08.1994 "Despre reglementarea relaţiilor din domeniul gospodăririi apelor şi folosirea raţională a resurselor de apă în Republica Moldova, cu modificările și completările ulterioare" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.3, art.26).

2. Punctul 3, în partea ce ține de Hotărîrea Guvernului nr.619 din 16.08.1994, din Hotărîrea Guvernului nr. 900 din 04.08.2004 "pentru aprobarea modificărilor în completărilor ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr. 138-146, art. 1073).

3. Hotărîrea Guvernului nr. 67 din 25.01.2005 "Cu privire la aprobarea completărilor ce se operează în Hotărîrea Guvernului nr.619 din 16.08.1994" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.17-19, art.117).

4. Punctul 1 și 2 din anexa nr. 1 la Hotărîrea Guvernului nr. 1302 din 27.11.2007 "Cu privire la modificarea, completarea şi abrogarea unor hotărîri ale Guvernului" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr. 188-191, art. 1353).

5. Hotărîrea Guvernului nr. 1056 din 15 septembrie 2008 "Cu privire la aprobarea Regulamentului, structurii și statelor de funcții ale Agenției "Apele Moldovei" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.175-176, art.1060).

6. Hotărîrea Guvernului nr. 97 din 09.02. 2009 "Cu privire la  modificarea anexelor nr.2 şi nr.4 la Hotărîrea Guvernului nr.1056 din 15 septembrie 2008" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.34-36, art.139).

7. Punctul 1 din anexa nr. 2 la Hotărîrea Guvernului nr. 485 din 12.08.2009 "Cu privire la aprobarea Regulamentului Agenţiei  pentru Geologie şi Resurse Minerale"  (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr. 124-126, art. 536).

8. Punctul 7 din anexa nr. 6 la Hotărîrea Guvernului nr. 847 din 18.12.2009 „Pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului, structurii și efectivului limită ale aparatului central al acestuia" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr. 189-190, art. 925).

9. Punctul 20 din Hotărîrea Guvernului nr. 451 din 16.06.2011 "Privind aprobarea modificărilor ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.103-106, art.515).

10. Punctul 3 din Hotărîrea Guvernului nr. 130 din 20.02.2013 "Privind aprobarea modificărilor ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.36-40, art.176).

 

 

Tel (+373) 022- 280-700
(+373) 022-280-965
Fax (+ 373) 022-280-822
Copyright © 2024 Agenţia "Apele Moldovei". Toate drepturile sunt rezervate.