Prima / Noutăţi / Cea de-a doua rundă de consultări publice în Republica Moldova privind Planul de Management al bazinului Dunărea-Prut și Marea Neagr
Cea de-a doua rundă de consultări publice în Republica Moldova privind Planul de Management al bazinului Dunărea-Prut și Marea Neagr
09.10.2020      

În perioada 15-19 septembrie 2020 au fost organizate 4 sesiuni de consultări publice în cadrul cărora a fost prezentat Programul de măsuri al proiectului Planului de Management al bazinului Dunărea-Prut și Marea Neagră, care a fost elaborat cu sprijinul Inițiativei Apă Plus a Uniunii Europene (EUWI+). La consultările publice au fost invitați operatorii de apă și consumatorii de apă.

66 participanți la 2 zile de ședințe

Consultările au avut loc pentru următoarele localități:

  • 15 Septembrie în Briceni cu participanți din raioanele Briceni și Edineț,
  • 15 Septembrie în Bălți cu participanți din raioanele Bălți, Fălești, Glodeni și Rîșcani,
  • 19 Septembrie în Nisporeni cu participanți din raioanele Nisporeni și Ungheni,
  • 19 Septembrie în Hîncești cu participanți din raioanele Hîncești și Leova.

66 participanți au fost prezenți la cele 4 consultări publice, marea majoritate dintre ei fiind primarii localităților raioanelor menționate mai sus, reprezentanții autorităților APĂ-Canal locale, reprezentanți ai societății civile, agricultori. Planul de management a fost prezentat participanților, care va fi transmis ulterior participanților prin email, iar cei din urmă vor transmite 3 dintre problemele prioritate identificate specifice localităților lor.

Problemele ce țin de cantitatea apei identificate de participanți

Majoritatea participanților au menționat ca una din problemele prioritare cea ce ține de lipsa apei. Altă problemă discutată este apa și lacurile care acumulează apa și nu permit fermierilor să utilizeze apa pentru irigat, deoarece după ce este prins peștele din aceste lacuri apa este evacuată. Mulți dintre primarii participanți la consultări au venit cu ideea elaborării unui regulament pentru arenda lacurilor. Acest regulament va stabili relațiile dintre proprietari și arendași, care va include și condițiile de utilizare a apei.

Alți participanți au venit cu ideea creării ONG-urilor locale ceea ce va crea oportunități de aplicare la programele de granturi pentru a implementa unele activități în aceste localități.

Necesitatea investițiilor în stațiile de epurare a apelor uzate și modernizarea sistemului de canalizare

Participanții au menționat, de asemenea, și problema apelor uzate deversate, evacuarea deșeurilor în apele râurilor, lipsa apei datorită secetei și printre soluțiile pe care le văd este construirea stațiilor de epurare, construirea și modernizarea sistemului de canalizare, implementarea legislației și verificarea adecvată de către Inspectoratul pentru Protecția Mediului a surselor de poluare a râurilor.

 
  Mărimea textului în document
Close
Plasează articolul în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 
 
Noutăţi      Legislaţie      Activitate      Hărţi      Informaţii utile      Sistemul Geografic Informațional în domeniul Apelor      Achiziții publice
Tel. (+373) 022- 280-700
(+373) 022-280-965
  Fax. (+ 373) 022-280-822   Adresa: str. Gheorghe Tudor, 5, etj. 5, MD-2028, Chişinău, Republica Moldova
actualizat la: 25.11.2020
Prima Prima      Contact Contact      Harta Harta vizitatori: 1174230        Creat de BRAND.MD      sus sus